Pentru mult timp, dezbaterea despre parcurile fotovoltaice mari s-a lovit de o obiecție simplă și greu de contrazis: ocupă terenuri care ar putea fi folosite pentru agricultură. Agrivoltaicele încearcă să rezolve exact această tensiune, propunând o soluție în care panourile solare și culturile agricole coexistă pe aceeași parcelă, în loc să concureze pentru același spațiu.
Cum funcționează, tehnic, un sistem agrivoltaic
Ideea de bază este simplă: panourile fotovoltaice sunt montate mai sus decât în instalațiile clasice și cu spații mai mari între rânduri, astfel încât să permită luminii solare suficiente să ajungă la culturile de dedesubt și utilajelor agricole să circule normal. Unele sisteme folosesc panouri fixe, altele panouri mobile, care își ajustează unghiul pe parcursul zilei atât pentru a optimiza producția de energie, cât și pentru a controla cantitatea de umbră aruncată asupra culturilor, în funcție de nevoile specifice ale plantelor cultivate dedesubt.
Ce culturi se potrivesc, de fapt, cu acest model
Nu orice cultură funcționează bine sub panouri solare. Plantele care preferă umbră parțială sau care sunt sensibile la stresul termic, precum unele soiuri de legume, ierburi aromatice sau chiar anumite tipuri de pășuni pentru animale, se adaptează mai ușor la condițiile create de agrivoltaice. Culturile care necesită expunere solară maximă, precum porumbul sau floarea-soarelui, sunt mai puțin potrivite pentru acest model, cel puțin cu tehnologiile actuale, motiv pentru care proiectele pilot din Europa s-au concentrat mai ales pe legumicultură, viticultură sau creșterea animalelor pe pășune, sub structuri fotovoltaice.
De ce interesul crește tocmai acum
Presiunea tot mai mare pentru terenuri destinate parcurilor fotovoltaice mari, combinată cu opoziția fermierilor și a comunităților locale față de scoaterea terenurilor agricole din circuitul productiv, a transformat agrivoltaicele dintr-o curiozitate tehnică într-o soluție luată în serios de investitori și de autoritățile care reglementează utilizarea terenurilor. Este, într-un fel, o continuare firească a discuției despre ce investiție în energie verde are sens pentru o proprietate, temă abordată și în articolul despre alegerea între panouri fotovoltaice și pompă de căldură, doar că, de data aceasta, discuția se mută de la scara unei locuințe la scara unei ferme sau a unei exploatații agricole întregi.
Obstacolele care încă frânează extinderea
Costurile de instalare pentru un sistem agrivoltaic sunt semnificativ mai mari decât pentru un parc fotovoltaic clasic, tocmai din cauza structurilor mai înalte și, uneori, a sistemelor mobile de urmărire a soarelui. În plus, cadrul legal românesc nu are încă o definiție clară și separată pentru agrivoltaice, ceea ce înseamnă că multe proiecte trebuie să navigheze reguli gândite fie pentru agricultură, fie pentru energie, dar nu pentru combinația celor două. La fel ca în cazul altor resurse regenerabile mai puțin convenționale, cum este cea discutată în articolul despre potențialul geotermal al României, agrivoltaicele arată un potențial tehnic real, dar au nevoie de un cadru de reglementare dedicat pentru a se dezvolta la scară largă, nu doar prin proiecte pilot izolate, susținute adesea de fonduri europene destinate special inovației în agricultură.
Din punct de vedere economic, argumentul cel mai puternic în favoarea agrivoltaicelor este posibilitatea de a obține venituri duble de pe aceeași suprafață de teren, atât din producția agricolă, cât și din vânzarea energiei electrice, ceea ce poate compensa parțial randamentul agricol mai scăzut, întâlnit uneori sub structurile fotovoltaice, comparativ cu un teren cultivat în câmp deschis. Studiile realizate în alte state europene arată rezultate mixte: pentru anumite culturi, producția agricolă scade doar marginal sub panouri, în timp ce pentru altele, umbrirea afectează semnificativ randamentul, motiv pentru care alegerea culturii potrivite rămâne decizia critică a oricărui proiect agrivoltaic reușit. Fermierii care iau în calcul o astfel de investiție trebuie, de asemenea, să analizeze impactul pe termen lung asupra solului și asupra practicilor agricole obișnuite, pentru că structurile fotovoltaice, odată instalate, rămân pe teren pentru două sau trei decenii, o perioadă suficient de lungă pentru a influența decizii legate de rotația culturilor sau de tipul de utilaje folosite. Este, în esență, o investiție care cere o planificare mult mai atentă decât un simplu parc fotovoltaic clasic, tocmai pentru că trebuie să servească simultan doi scopuri economici diferiți, agricultura și producția de energie.
Câteva proiecte pilot de agrivoltaice au fost deja finanțate parțial din fonduri europene dedicate inovației agricole, oferind primele date reale despre performanța acestor sisteme în condițiile climatice specifice din diverse regiuni ale continentului. Rezultatele preliminare, deși încă limitate ca volum de date, sugerează că modelul funcționează cel mai bine acolo unde radiația solară excesivă afectează deja negativ culturile tradiționale, transformând umbra parțială oferită de panouri dintr-un dezavantaj într-un factor care protejează, de fapt, plantele de stresul termic excesiv din lunile de vară.
