Sari la conținut
Revista Energiei

Prima paginăInfrastructură energetică

Racordarea unei stații de încărcare rapidă: ce cere rețeaua din punct de vedere tehnic

Ce presupune tehnic racordarea unei stații de încărcare rapidă, de la calculul puterii și etapele avizului până la cerințele de calitate a energiei și metodele de reducere a puterii contractate.

Publicat
Autor
Echipa Revista Energiei
Citire
5 min
Trimite
Racordarea unei stații de încărcare rapidă: ce cere rețeaua din punct de vedere tehnic
Cuprins
  1. Puterea instalată nu este puterea cerută de la rețea
  2. Etapele procedurii, în ordinea reală
  3. Calitatea energiei: partea pe care o ignoră cei mai mulți
  4. Cum se poate cere mai puțină putere fără a scădea serviciul
  5. Ce merită verificat înainte de a semna

Un punct de încărcare rapidă arată, din parcare, ca un dulap cu două cabluri. Din perspectiva rețelei electrice, este cu totul altceva: un consumator care poate trece de la zero la câteva sute de kilowați în mai puțin de un minut, care funcționează în impulsuri imprevizibile și care injectează în rețea armonici de curent. Diferența dintre a monta un astfel de echipament și a-l putea alimenta stă aproape integral în ceea ce se întâmplă înainte de montaj, în procedura de racordare.

Puterea instalată nu este puterea cerută de la rețea

Primul calcul serios este cel al puterii de racordare. Suma nominală a stațiilor nu este o mărime utilă: patru unități de 150 kW nu înseamnă automat 600 kW ceruți simultan. Contează factorul de simultaneitate, care depinde de amplasament. Într-o stație de pe autostradă, la sfârșit de săptămână prelungit, simultaneitatea se apropie de unu; într-un centru comercial urban, rareori depășește jumătate.

La puterea utilă se adaugă randamentul convertoarelor și consumul propriu al echipamentelor de răcire, iluminat și comunicații. Iar peste toate se pune întrebarea care decide costul: se rezervă putere pentru extindere sau nu? Solicitarea unei puteri mai mari de la început crește tariful de racordare, dar o majorare ulterioară poate însemna reluarea procedurii, cu alt aviz și, uneori, cu altă soluție de racordare. Alegerea între cele două variante merită făcută pe un orizont de cel puțin cinci ani, nu pe nevoia imediată.

Pragul care schimbă totul este cel de trecere de la joasă la medie tensiune. Sub o anumită valoare, racordarea se face din rețeaua de joasă tensiune existentă, cu un branșament relativ simplu. Peste acel prag este nevoie de post de transformare propriu, celulă de medie tensiune, protecții dedicate și, adesea, de un traseu de cablu de câteva sute de metri. Diferența de cost între cele două situații este de un ordin de mărime, iar pragul exact este stabilit prin reglementările în vigoare, care se verifică la operatorul de distribuție din zonă.

Etapele procedurii, în ordinea reală

Traseul administrativ este standardizat și are pași care nu pot fi săriți:

  1. Cererea de racordare, depusă la operatorul de distribuție, împreună cu actele care dovedesc dreptul asupra terenului și cu datele tehnice ale instalației.
  2. Avizul tehnic de racordare, în care operatorul stabilește punctul de racordare, tensiunea, puterea aprobată și cerințele tehnice. Este documentul care determină, practic, tot bugetul proiectului.
  3. Contractul de racordare și plata tarifului aferent.
  4. Proiectarea instalației de racordare, executată de un proiectant atestat, și proiectarea instalației de utilizare de după punctul de delimitare.
  5. Execuția, care se face de firme atestate pentru categoria respectivă de lucrări.
  6. Punerea sub tensiune, după verificările de conformitate și montarea grupului de măsurare.

Etapa cu cele mai mari riscuri de întârziere nu este niciodată cea tehnică, ci obținerea dreptului de trecere pentru traseul de cablu. Dacă acesta traversează proprietăți private sau domeniu public administrat de mai multe entități, negocierile pot dura mai mult decât întreaga execuție. Verificarea traseului înainte de a semna contractul de închiriere a terenului scutește de surprize costisitoare.

Calitatea energiei: partea pe care o ignoră cei mai mulți

Un încărcător rapid este, electric vorbind, un redresor de mare putere. Chiar și cu electronică modernă, el injectează în rețea curenți armonici, mai ales de ordinul 5, 7, 11 și 13. Când într-o zonă se adună mai multe astfel de instalații, distorsiunea de tensiune poate depăși limitele admise, cu efecte asupra altor consumatori: încălzirea transformatoarelor, îmbătrânirea condensatoarelor de compensare, funcționarea eronată a unor protecții.

Din acest motiv, avizul tehnic de racordare conține de regulă cerințe explicite privind:

  • Nivelul maxim admis al distorsiunii armonice totale și al armonicilor individuale de curent.
  • Factorul de putere menținut în punctul de delimitare, subiect explicat pe larg în articolul despre importanța factorului de putere în instalațiile industriale.
  • Limitarea fluctuațiilor rapide de tensiune, provocate de trecerile bruște de la gol la sarcină maximă.
  • Dezechilibrul între faze, relevant acolo unde se montează și puncte de încărcare monofazate.

Soluțiile există și sunt cunoscute: filtre pasive acordate, filtre active care injectează curent în antifază, alegerea unor convertoare cu topologie care produce armonici reduse. Toate costă, iar costul lor este mult mai mic dacă intră în proiect de la început decât dacă apare ca remediu după ce operatorul a măsurat depășiri.

Cum se poate cere mai puțină putere fără a scădea serviciul

Există câteva metode prin care puterea contractată se poate reduce semnificativ, cu impact direct asupra tarifului de racordare și a componentei fixe din factură:

Managementul dinamic al sarcinii — un controler care măsoară permanent puterea totală absorbită și distribuie inteligent puterea între vehiculele conectate, astfel încât un plafon stabilit să nu fie depășit niciodată. Când o singură mașină încarcă, primește puterea maximă; când sunt patru, fiecare primește o cotă. Pentru utilizator diferența este de câteva minute, pentru investitor poate fi diferența dintre joasă și medie tensiune.

Tamponarea cu baterie — un acumulator care se încarcă lent din rețea și livrează rapid vârfurile. Reduce puterea cerută de la rețea de câteva ori, dar adaugă cost de investiție, spațiu și cerințe suplimentare de siguranță la incendiu. Are sens mai ales acolo unde întărirea rețelei ar fi foarte scumpă sau imposibilă pe termen scurt.

Producție locală — o copertină fotovoltaică peste parcare acoperă o parte din consum în orele de zi, deși profilul solar nu se suprapune perfect peste profilul de încărcare.

Pe termen ceva mai lung se discută și despre fluxul invers, adică folosirea bateriilor auto ca resursă pentru rețea, temă tratată în materialul despre tehnologia vehicle-to-grid. Pentru încărcarea rapidă în trafic aplicabilitatea rămâne însă limitată: cine oprește pentru douăzeci de minute vrea energie, nu să o dea înapoi.

Ce merită verificat înainte de a semna

Alegerea amplasamentului ar trebui să înceapă cu o întrebare simplă adresată operatorului de distribuție: ce putere este disponibilă în zonă și de unde. Un teren excelent comercial, dar aflat la capătul unui fider slab, poate cere o investiție de rețea care anulează avantajul poziției. Locurile bune sunt, aproape întotdeauna, cele apropiate de o stație de transformare existentă — motiv pentru care rolul stațiilor de transformare merită înțeles înainte de a bloca un contract de teren.

Tarifele de racordare și componenta fixă din factură se stabilesc prin reglementări care se actualizează periodic, așa că orice cifră trebuie confirmată la operatorul din zonă la momentul proiectului. Iar partea de execuție nu este una în care improvizația să aibă loc: proiectarea și lucrările la instalațiile de medie tensiune se fac exclusiv de personal atestat, atât din motive legale, cât și pentru că riscul de electrocuție și de incendiu într-o instalație de câteva sute de kilowați nu iartă abaterile de la normă.