O parte tot mai mare din discuția despre eficiență energetică în industrie nu mai este doar despre a consuma mai puțin, ci despre a consuma altfel. Electrificarea proceselor industriale — înlocuirea gazului natural, a păcurii sau a altor combustibili fosili cu energie electrică — a trecut de la a fi o idee de nișă la o direcție strategică pentru tot mai multe companii, împinsă deopotrivă de costul certificatelor de emisii și de presiunea clienților mari pentru lanțuri de aprovizionare cu emisii reduse.
Ce procese industriale pot fi, realist, electrificate
Nu toate procesele termice se pretează în aceeași măsură la electrificare. Cazanele electrice pentru producerea de abur de presiune joasă și medie sunt astăzi o tehnologie matură, la fel ca instalațiile de încălzire prin inducție sau prin rezistență, folosite frecvent în industria metalurgică și în tratamentele termice. Pompele de căldură industriale, capabile să livreze căldură până la 150-200 de grade Celsius, extind și mai mult paleta proceselor care pot renunța la ardere.
Provocarea reală apare la procesele care necesită temperaturi foarte înalte, peste 800-1000 de grade — topirea metalelor, producția de ciment sau de sticlă — unde tehnologiile electrice de mare capacitate sunt fie încă în dezvoltare, fie mult mai costisitoare decât alternativele pe combustibil. Pentru aceste segmente, electrificarea rămâne, cel puțin pentru moment, mai degrabă o direcție pe termen mediu decât o soluție disponibilă imediat.
De ce câștigă teren electrificarea acum
Costul tot mai ridicat al certificatelor de emisii de CO2 pentru companiile aflate sub schema europeană de comercializare a certificatelor schimbă semnificativ ecuația economică pentru instalațiile pe combustibili fosili. În paralel, eficiența ridicată a unor tehnologii electrice — o pompă de căldură industrială poate livra de trei sau patru ori mai multă energie termică decât energia electrică consumată — face ca, în multe scenarii, costul pe unitate de căldură utilă să devină competitiv chiar și fără a lua în calcul costul emisiilor.
Un alt factor important este disponibilitatea tot mai mare a contractelor de achiziție de energie verde direct de la producători. O companie care își electrifică procesele și, în paralel, își asigură energia prin un contract PPA cu un producător regenerabil poate demonstra o reducere reală și verificabilă a amprentei de carbon, nu doar o schimbare tehnologică izolată de sursa energiei folosite.
Ce implică, practic, tranziția
Electrificarea unui proces industrial nu este niciodată doar o schimbare de echipament. Presupune, de cele mai multe ori, o mărire a puterii instalate disponibile de la rețea, ceea ce înseamnă discuții cu operatorul de distribuție și, uneori, investiții în infrastructura internă de racordare. Companiile care iau în calcul acest pas trebuie să analizeze din timp dacă racordul existent poate susține noul necesar de putere sau dacă este nevoie de o mărire de putere, un proces care poate dura de la câteva luni la peste un an, în funcție de zona geografică și de capacitatea disponibilă în rețeaua locală.
Nu este întâmplător că multe companii aleg o abordare graduală, electrificând mai întâi procesele cu cel mai bun raport cost-beneficiu, în paralel cu soluții precum cogenerarea de înaltă eficiență acolo unde electrificarea completă nu este încă fezabilă din punct de vedere tehnic sau economic. Pe termen lung însă, direcția pare tot mai clară: companiile care încep acum să își cartografieze procesele susceptibile de electrificare vor avea un avans important atunci când costurile tehnologiilor electrice de mare capacitate vor scădea suficient pentru a deveni fezabile și pentru aplicațiile de temperatură foarte înaltă.
