Există o funcție care, în multe companii românești, a fost creată pentru că o cerea legea și abia apoi cineva s-a întrebat ce ar trebui să facă omul care o ocupă. Managerul energetic atestat este exact acest caz. Obligația de a avea unul apare peste un anumit prag de consum anual, iar reacția tipică a fost, la început, semnarea unui contract cu un prestator extern care trimitea o dată pe an un raport și dispărea.
Între timp, în companiile în care factura de energie a devenit a doua sau a treia linie de cost, rolul s-a schimbat considerabil. Nu peste tot și nu uniform — dar suficient cât să merite descrisă diferența dintre managerul energetic formal și cel care chiar face treabă.
Cadrul legal și ce impune el, concret
Atestarea se obține de la autoritatea de reglementare, pe baza unei pregătiri tehnice și a unui examen, și se reînnoiește periodic. Consumatorii industriali care depășesc pragul stabilit prin lege trebuie fie să angajeze un manager energetic atestat, fie să contracteze serviciile unei societăți prestatoare atestate.
Obligațiile care decurg de aici sunt, în esență, trei:
- Întocmirea și transmiterea anuală a declarației de consum și a chestionarului de raportare către autoritate.
- Elaborarea unui program de îmbunătățire a eficienței energetice, cu măsuri, termene și economii estimate.
- Efectuarea, la intervalele prevăzute, a auditului energetic al societății și urmărirea măsurilor rezultate.
Până aici, totul poate fi făcut de un consultant extern, cu efort rezonabil, iar rezultatul este un dosar corect din punct de vedere administrativ. Problema este că un dosar corect nu a redus niciodată o factură.
Ce face, de fapt, un manager energetic care contează
Diferența începe de la măsurare. Un manager energetic serios nu se mulțumește cu contorul de decontare al furnizorului. Instalează submăsurare pe consumatorii mari — aer comprimat, frig, cuptoare, stații de pompare — și construiește un sistem în care fiecare secție își vede propriul consum. Fără această defalcare, orice discuție despre economii rămâne o negociere între opinii.
Apoi vine partea de indicatori. Consumul absolut nu spune nimic într-o companie în care producția fluctuează. Ceea ce spune ceva este consumul specific: kilowați-oră pe tonă de produs, pe metru pătrat prelucrat, pe unitate ambalată. Un manager energetic bun definește acești indicatori împreună cu producția, îi urmărește lunar și explică abaterile. Când consumul specific crește cu 8% într-o lună în care volumul a rămas constant, undeva s-a stricat ceva — un ventil de aer comprimat, o purjă blocată, o setare schimbată de cineva în tura de noapte.
A treia zonă este contractuală. În companiile mari, managerul energetic ajunge să lucreze cot la cot cu departamentul de achiziții atunci când se negociază contractul de furnizare. El este cel care poate spune dacă profilul de consum al companiei se potrivește mai bine cu un preț fix, cu unul indexat la piața spot sau cu o combinație. Este și cel care înțelege ce înseamnă puterea contractată, cum apar penalizările pentru depășire și de ce factorul de putere ajunge să coste bani reali. Cine urmărește modul în care se formează prețul orar pe piața pentru ziua următoare are un avantaj clar în aceste discuții.
Poziția în organigramă schimbă totul
Aici se decide, în practică, dacă funcția are efect sau nu. Un manager energetic subordonat șefului de mentenanță va fi ocupat permanent cu urgențe și nu va ajunge niciodată la proiectele de fond. Unul subordonat direct directorului de operațiuni sau directorului financiar are altă pârghie: poate propune investiții, poate cere date de la producție și poate opri o achiziție de echipament ineficient înainte ca ea să fie semnată.
Companiile care au implementat un sistem de management al energiei după standardul ISO 50001 au, de regulă, această problemă rezolvată din construcție, pentru că standardul cere angajament explicit din partea conducerii și alocare de resurse. Restul depind de cât de convingător este omul din funcție.
Merită spus și ce nu este un manager energetic. Nu este electricianul-șef, deși relația dintre cei doi trebuie să funcționeze. Nu este responsabilul de mediu, chiar dacă raportările se intersectează tot mai des. Și nu este un auditor extern care vine cu o listă de recomandări și pleacă — tocmai continuitatea, prezența în fabrică zi de zi, este ceea ce transformă recomandările în măsuri aplicate.
Într-o companie cu o factură anuală de energie de câteva milioane de lei, un manager energetic care obține 5% economie își acoperă salariul de câteva ori. Cifra aceasta este destul de ușor de calculat înainte de angajare, iar faptul că multe companii încă tratează poziția ca pe o obligație birocratică spune mai mult despre cultura lor internă decât despre utilitatea funcției.
