Boilerul cu pompă de căldură este unul dintre puținele echipamente din categoria asta care se pot monta într-o după-amiază, fără proiect, fără autorizație și fără să atingi restul instalației. Arată ca un boiler electric mai gros, are deasupra o unitate cu ventilator și compresor, iar principiul este identic cu al unei pompe aer-apă în miniatură: extrage căldură din aerul din jur și o mută în apa din rezervor, în loc să o producă din electricitate prin rezistență.
Câștigul este imediat de înțeles. Un boiler electric clasic transformă un kilowatt-oră electric în aproximativ un kilowatt-oră de căldură. Unul cu pompă de căldură scoate, în condiții rezonabile, de trei ori mai mult, pentru că cea mai mare parte a energiei nu e produsă, ci mutată. De aici vine și principala confuzie: cifra de trei nu este garantată, ci depinde de aerul pe care aparatul îl are la dispoziție.
Aerul din încăpere este combustibilul, iar el se termină
Aparatul răcește aerul din care extrage căldura. Într-un spațiu mic și închis, temperatura scade rapid, compresorul lucrează la o diferență tot mai mare și eficiența cade. Producătorii indică un volum minim al încăperii, tipic de ordinul a douăzeci de metri cubi, exact din acest motiv.
De aici rezultă o hartă destul de clară a amplasamentelor bune și rele.
- Foarte bine: o cameră tehnică sau un subsol în care există deja o sursă de căldură reziduală — centrala termică, congelatorul, mașina de spălat. Aparatul recuperează căldură care oricum se pierdea.
- Bine: o cămară sau un garaj atașat casei, cu volum suficient și temperaturi care nu coboară sub pragul minim de funcționare al aparatului.
- Prost: o baie sau o debara mică, unde aerul se răcește în câteva minute și aparatul ajunge să pornească rezistența electrică de rezervă.
- Contraproductiv: o încăpere încălzită din spațiul locuit, fără tubulatură spre exterior. Acolo, căldura luată din aer este exact căldura plătită prin sistemul de încălzire — iarna, câștigul se anulează aproape complet.
Ultimul caz este cel mai des întâlnit și cel mai puțin explicat la vânzare. Soluția, când nu există alt spațiu, este varianta cu racord la tubulatură: aerul se aduce și se evacuează prin exterior, printr-un perete sau prin canale, iar aparatul nu mai fură din căldura casei. Costă puțin în plus la montaj și schimbă complet bilanțul din lunile reci.
Pentru cine are sens și pentru cine nu
Profilul care câștigă cel mai clar este gospodăria care încălzește acum apa caldă cu rezistență electrică — boiler electric, instant electric sau centrală electrică. Acolo, reducerea la o treime a consumului pentru apă caldă este semnificativă, iar apa caldă poate reprezenta o parte considerabilă din factură în lunile în care nu se încălzește casa.
Al doilea profil este casa cu panouri fotovoltaice și fără baterie. Boilerul cu pompă de căldură are un consum electric mic și constant, care se poate programa exact în intervalul de producție maximă, la prânz. Rezervorul devine astfel o formă de stocare, nu de electricitate, ci de căldură — mult mai ieftină pe unitatea stocată decât un acumulator. Cine are contract de prosumator și urmărește să folosească energia proprie în loc să o dea în rețea găsește contextul complet în articolul despre ce înseamnă să fii prosumator.
Profilurile pentru care are mai puțin sens sunt la fel de clare. O casă racordată la gaz, cu centrală în condensație care produce deja apa caldă, obține un câștig mult mai mic, adesea insuficient pentru a justifica investiția. O gospodărie cu consum foarte redus de apă caldă — una-două persoane, dușuri scurte — recuperează investiția prea lent. Iar o locuință care urmează oricum să monteze o pompă de căldură aer-apă pentru încălzire ar trebui să verifice întâi dacă aceea nu poate prepara și apa caldă printr-un rezervor cu serpentină, caz în care al doilea aparat devine inutil.
Ce te uiți în fișa tehnică, dincolo de COP
Câteva mărimi contează în utilizarea reală mai mult decât valoarea de vârf afișată pe cutie.
- Temperatura maximă a apei atinsă doar cu pompa de căldură. Multe modele urcă până în jur de cincizeci și cinci de grade cu compresorul, iar peste acea valoare pornesc rezistența. Dacă aparatul trebuie să atingă frecvent temperaturi mai mari, câștigul scade.
- Limita inferioară de temperatură a aerului. Sub ea, aparatul comută integral pe rezistență. Într-un garaj neîncălzit din nordul țării, acest prag decide dacă iarna mai există vreun câștig.
- Zgomotul. Are compresor și ventilator; într-un subsol sub dormitor, nivelul contează mai mult decât pare pe hârtie.
- Ciclul antilegionella. Este o funcție de igienă care ridică periodic temperatura apei peste un prag, pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor în rezervor. Consumă, se face în general cu rezistență, dar nu se dezactivează.
- Evacuarea condensului. Aparatul răcește aerul, deci produce condens, uneori câțiva litri pe zi. Are nevoie de un traseu de scurgere, nu de un vas pe care îl golește cineva.
- Serpentina suplimentară. Unele modele au o serpentină pentru racordarea la o sursă externă — centrală sau colectoare solare — ceea ce lasă opțiuni deschise pentru mai târziu.
Volumul rezervorului se alege după numărul de persoane și după obiceiuri, dar la acest tip de aparat merită ales cu o marjă în plus față de un boiler electric echivalent: reîncălzirea este mai lentă, iar un rezervor generos permite programarea într-un singur interval pe zi în loc de porniri repetate.
Comparația cu panourile solare termice
Cele două soluții rezolvă aceeași problemă prin mijloace diferite, iar întrebarea firească este care câștigă. Colectoarele solare produc apă caldă practic gratuit vara și aproape deloc în lunile mohorâte, deci cer aproape întotdeauna o sursă auxiliară. Boilerul cu pompă de căldură produce constant tot anul, cu un consum mic, dar nu nul. Colectoarele cer montaj pe acoperiș, circuit cu antigel și mentenanță; boilerul se montează în casă și nu are componente exterioare.
În multe gospodării, decizia se reduce la ce există deja: acoperiș liber și orientat bine înclină spre solar termic, spațiu tehnic cu căldură reziduală înclină spre boiler cu pompă de căldură. Comparația în detaliu, cu situațiile în care fiecare variantă rămâne mai eficientă, este făcută în articolul despre panourile solar-termice pentru apă caldă. Iar dacă discuția este, mai larg, ce sursă de căldură merită schimbată întâi în casă, punctele de comparație sunt în materialul despre pompă de căldură versus centrală pe gaz.
Recuperarea investiției depinde aproape în întregime de ce înlocuiți și de cât de multă apă caldă folosiți, așa că orice termen general este nesigur; calculul realist se face pornind de la consumul propriu din ultimele douăsprezece luni și de la tariful din contractul de furnizare. Montajul electric și racordarea la instalația sanitară se fac de un electrician și un instalator autorizați, iar dacă în casă există aparate pe gaz, orice modificare a spațiului tehnic se discută în prealabil cu un instalator autorizat pentru gaze, pentru că aparatul consumă și mișcă aer din acea încăpere.
