Întrebarea revine la fiecare discuție despre înlocuirea centralei pe gaz: pot pune o pompă de căldură fără să sparg pardoseala? Răspunsul scurt este că da, se poate, dar nu în orice casă și nu fără verificări. Răspunsul lung merită parcurs, pentru că între o instalație care merge excelent pe radiatoare și una care consumă cât o rezistență electrică diferența nu stă în aparat, ci în ce temperatură cere de fapt casa.
Punctul de plecare este o observație simplă. O pompă de căldură își pierde eficiența pe măsură ce urcă temperatura apei pe tur. La treizeci și cinci de grade lucrează foarte bine, la cincizeci acceptabil, la șaptezeci prost sau deloc, în funcție de model. Radiatoarele clasice au fost dimensionate, în majoritatea caselor construite până acum două decenii, pentru un regim de aproximativ șaptezeci și cinci de grade pe tur. Dar — și aici este toată nuanța — au fost dimensionate pentru casa de atunci, nu pentru casa de azi.
De ce radiatoarele existente sunt adesea deja supradimensionate
Trei lucruri s-au întâmplat între timp în multe locuințe. S-au schimbat ferestrele. S-a izolat fațada, măcar parțial. Iar proiectantul de la vremea respectivă a adăugat, ca toată lumea, o rezervă la calcul.
Necesarul termic al camerei a scăzut, dar suprafața de radiator a rămas aceeași. Un radiator care trebuia să livreze o mie de wați la șaptezeci și cinci de grade poate livra acum cei șase sute de wați de care camera mai are nevoie la o temperatură sensibil mai mică. Efectul este cumulativ și explică de ce, în casele renovate, mulți proprietari au coborât deja termostatul centralei la cincizeci și ceva de grade fără să simtă vreo diferență de confort.
Acesta este testul cel mai util și nu costă nimic. Într-o perioadă rece — ideal sub zero grade afară — coborâți temperatura de tur a centralei existente în trepte, câte cinci grade, și lăsați instalația să funcționeze o zi întreagă la fiecare treaptă, cu robineții deschiși complet. Notați valoarea la care casa nu se mai încălzește suficient. Aceea este, cu bună aproximație, temperatura de tur pe care va trebui să o asigure pompa de căldură în ziua cea mai rece.
Interpretarea rezultatului este destul de tranșantă:
- sub 45 de grade — instalația este practic pregătită, o pompă aer-apă obișnuită va lucra bine;
- 45–55 de grade — funcționează, cu eficiență decentă, dar merită înlocuite radiatoarele din una-două camere critice;
- peste 60 de grade — fie se intervine pe anvelopă și pe emițători, fie soluția nu se justifică economic în forma actuală.
Camerele critice și corecțiile punctuale
Rareori toată casa are aceeași problemă. De obicei una sau două camere trag în jos întregul sistem: camera de la colț cu două fațade exterioare, cea de deasupra garajului neîncălzit, mansarda. Restul locuinței s-ar descurca la patruzeci și cinci de grade, dar temperatura de tur este comună, așa că se stabilește după camera cea mai slabă.
Consecința practică este că nu trebuie schimbat tot. Se identifică acele camere și se intervine acolo: radiator mai mare, radiator cu mai multe rânduri de aripioare pentru aceeași lungime, sau un ventiloconvector, care livrează aceeași putere la temperaturi mult mai mici pentru că folosește convecție forțată. Un singur ventiloconvector în camera problematică poate coborî temperatura de tur a întregii case cu zece grade, adică poate aduce un câștig de un sfert din consumul anual.
Alte corecții ieftine, adesea neglijate: montarea unor panouri reflectorizante în spatele radiatoarelor de pe pereții exteriori, degajarea radiatoarelor acoperite de mobilă sau de măști decorative, care pot reduce puterea livrată cu o cincime, și aerisirea corectă a fiecărui corp.
Hidraulica: partea pe care instalatorii o subestimează
O pompă de căldură cere un debit de apă mult mai mare decât o centrală pe gaz pentru a livra aceeași putere, tocmai pentru că diferența dintre tur și retur este mai mică. O centrală lucrează adesea cu douăzeci de grade diferență; o pompă, cu cinci până la șapte.
Într-o instalație veche, cu țeavă subdimensionată, cu robineți termostatici care închid parțial și cu depuneri de-a lungul anilor, debitul necesar pur și simplu nu trece. Rezultatul este că pompa intră în protecție, ciclează sau urcă temperatura de tur ca să compenseze, exact ce nu ne dorim.
Lista de verificat înainte de montaj arată astfel:
- diametrele conductelor principale — dacă distribuția este veche, cu țeavă de oțel de dimensiuni mici, se calculează căderea de presiune la noul debit;
- echilibrarea hidraulică — reglarea fiecărui corp astfel încât toate să primească debitul proiectat, nu doar cele apropiate de sursă;
- vasul tampon sau separatorul hidraulic — de multe ori necesar pentru a garanta debitul minim și volumul de apă care limitează ciclarea;
- spălarea chimică a instalației — nămolul magnetic acumulat în ani înfundă schimbătorul cu plăci al pompei, care are canale mult mai fine decât o centrală;
- filtrul magnetic și separatorul de aer pe retur, obligatorii în practică la orice retrofit;
- robineții termostatici — la o instalație cu pompă de căldură se preferă funcționarea cu debit constant și reglaj din curba de temperatură, nu strangulare pe fiecare corp.
Când răspunsul onest este nu
Există situații în care insistența nu are sens. O casă neizolată, cu tâmplărie veche și necesar termic mare, va cere temperaturi ridicate indiferent ce se face la radiatoare, iar pompa va lucra cu un coeficient de performanță mediocru toată iarna. Acolo, ordinea corectă este anvelopa întâi, sursa de căldură după. Investiția în izolație scade simultan necesarul, temperatura de tur necesară și puterea pompei care va fi cumpărată ulterior — trei economii dintr-o singură lucrare.
La fel, o instalație monotubulară, unde radiatoarele sunt înseriate pe un singur circuit, funcționează prost cu temperaturi joase, pentru că ultimul corp de pe buclă primește apă deja răcită. Nu este imposibil, dar cere fie regândirea distribuției, fie acceptarea unor temperaturi mai mari.
Merită pusă și întrebarea comparativă, fără prejudecăți: în unele cazuri, o centrală în condensație bine reglată pe o instalație care oricum cere temperaturi mari rămâne varianta rezonabilă până la o renovare completă. Elementele care înclină balanța într-o parte sau alta sunt puse cap la cap în comparația dintre pompă de căldură și centrală pe gaz, iar dacă bugetul acoperă o singură intervenție majoră anul acesta, argumentele de prioritizare sunt discutate în materialul despre ce investiție are sens mai întâi într-o locuință.
Un instalator care propune pompa fără să întrebe măcar la ce temperatură merge acum centrala nu a făcut analiza. Testul cu coborârea în trepte poate fi făcut de oricine, într-o săptămână de iarnă, iar rezultatul lui schimbă complet discuția: din una despre mărci și prețuri, într-una despre ce cere efectiv casa. Pentru calculul de dimensionare, pentru verificarea hidraulică și pentru intervențiile la instalația de gaz existentă, lucrați cu un instalator autorizat și, la nevoie, cu un proiectant de instalații.
