Un consumator din Oradea și unul din Praga nu au, aparent, nimic în comun. Și totuși, în multe ore ale anului, energia pe care o consumă a fost evaluată la același preț, de același algoritm, rulat în același minut. Nu e o coincidență, ci rezultatul unui proiect european care a durat mai bine de un deceniu și care se numește, într-o traducere puțin greoaie, cuplarea piețelor.
Ideea de la care s-a pornit e simplă până la banalitate. Dacă în Ungaria energia costă mai puțin decât în România și există linii de interconexiune libere, e absurd ca cele două piețe să calculeze prețuri separat, iar apoi cineva să cumpere separat capacitate de transport pentru a exploata diferența. Mai eficient e ca licitațiile pentru energie și pentru capacitatea de interconexiune să se rezolve simultan, într-un singur calcul.
Un algoritm, mai multe țări
Mecanismul funcționează pe piața pentru ziua următoare. Fiecare bursă națională colectează ofertele de vânzare și de cumpărare pentru fiecare oră a zilei următoare și le transmite unui algoritm european comun. Acesta primește, în paralel, capacitățile de transport disponibile pe fiecare graniță, comunicate de operatorii de sistem, și caută soluția care maximizează bunăstarea economică totală: energia cea mai ieftină disponibilă merge acolo unde este cea mai valoroasă, în limita a ceea ce rețelele pot duce fizic.
Rezultatul are o proprietate care surprinde la prima vedere. Atunci când capacitatea de interconexiune e suficientă, prețul devine identic în zonele conectate. Când liniile se saturează, prețurile se despart — un fenomen numit congestie — și diferența dintre zone reprezintă, în esență, valoarea economică a capacității de transport care lipsește.
Aceasta e și explicația unor situații care par paradoxale: energia se poate scumpi în România într-o zi cu producție internă bună, pentru că cererea dintr-o țară vecină a urcat și exportul devine mai profitabil decât consumul intern la prețul anterior. Legătura dintre comerțul transfrontalier și prețurile interne nu e una de import-export contabil, ci una de formare comună a prețului.
Ce a schimbat concret pentru România
Efectele se pot grupa în câteva direcții:
- Convergență de preț. Orele în care prețul românesc coincide cu cel din regiune au devenit majoritare, iar abaterile extreme s-au rărit.
- Absorbția vârfurilor. Un incident intern nu mai împinge prețul la valori spectaculoase atât timp cât importul poate compensa deficitul.
- Valorificarea regenerabilelor. Surplusul eolian din Dobrogea are unde să meargă în orele cu consum intern scăzut, ceea ce reduce risipa și pierderile producătorilor.
- Import de volatilitate. Reversul medaliei: tensiunile din piața de gaze a Europei Centrale sau o secetă hidrologică în altă țară se transmit acum mai repede în prețurile de la noi.
Ultimul punct merită subliniat, pentru că e adesea trecut cu vederea în discuțiile publice. Cuplarea nu garantează prețuri mici, ci prețuri corelate. Într-o piață regională abundentă, corelarea aduce ieftinire. Într-una tensionată, aduce scumpire — chiar dacă situația internă e liniștită. Este exact ce s-a văzut în anii de criză energetică, când niciun stat european nu a putut rămâne insulă de prețuri mici.
Ce urmează după piața pentru ziua următoare
Cuplarea nu s-a oprit la licitația zilnică. Aceeași logică s-a extins asupra tranzacțiilor din intervalul dintre închiderea licitației și livrarea efectivă, unde un registru de ordine transfrontalier permite participanților să încheie contracte peste graniță în timp real, atât timp cât mai există capacitate liberă. Pentru un furnizor românesc, asta înseamnă că soluția la o abatere neașteptată de portofoliu poate veni de la un producător din altă țară, la cel mai bun preț disponibil în regiune.
Rămân, evident, limite. Interconexiunile nu se construiesc peste noapte, iar o rețea internă supraîncărcată reduce capacitatea pe care operatorul o poate oferi pieței. Metodologia prin care se calculează capacitățile disponibile e, la rândul ei, un subiect de dispută permanentă între state, pentru că fiecare procent alocat înseamnă bani reali pentru participanți. Iar convergența prețurilor nu spune nimic despre componentele reglementate ale facturii, care rămân strict naționale și care explică de ce doi consumatori pot plăti diferit chiar și când energia a costat identic.
Ce s-a schimbat cu adevărat e altceva: piața relevantă pentru un producător sau un furnizor din România nu mai e cea românească. Deciziile de investiție, contractele pe termen lung și strategiile de acoperire a riscului se gândesc acum la scară regională, pentru că acolo se decide, oră de oră, cât valorează un megawatt-oră livrat la Arad sau la Constanța.
