Codul european de rețea RfG stabilește cerințele tehnice pe care trebuie să le îndeplinească orice unitate de producție nouă racordată la rețeaua electrică, de la un sistem fotovoltaic de pe o casă până la o centrală mare. Unitățile sunt împărțite în patru tipuri, A, B, C și D, după putere și după tensiunea la care se racordează, iar cerințele cresc de la un tip la altul.
Ce este codul de rețea RfG?
RfG este Regulamentul (UE) 2016/631, care stabilește un cod de rețea privind cerințele de racordare a generatoarelor la rețea și se aplică direct în toate statele membre. Regulamentul fixează cadrul comun, iar operatorii de transport și autoritățile naționale de reglementare stabilesc valorile concrete în limitele permise de el.
RfG face parte dintr-un pachet de coduri de racordare, alături de cel pentru consumatori și de cel pentru sistemele de curent continuu de înaltă tensiune. Se aplică unităților noi, iar unităților existente doar în situații precum modernizările importante, decise la nivel național.
Cum se împart generatoarele în tipurile A, B, C și D?
Generatoarele se împart în tipuri după puterea maximă și după tensiunea punctului de racordare, cu praguri pe care fiecare stat le stabilește sub valorile maxime din regulament. Pentru sistemul sincron al Europei continentale, din care face parte și România, valorile maxime ale pragurilor sunt următoarele:
| Tip | Putere maximă (prag superior admis în Europa continentală) | Tensiunea de racordare |
|---|---|---|
| A | De la 0,8 kW până la pragul tipului B | Sub 110 kV |
| B | Pragul poate fi fixat cel mult la 1 MW | Sub 110 kV |
| C | Pragul poate fi fixat cel mult la 50 MW | Sub 110 kV |
| D | Pragul poate fi fixat cel mult la 75 MW | 110 kV sau mai mult, indiferent de putere |
Pragurile naționale efective se verifică în reglementările autorității naționale și în documentele operatorului de rețea. Nivelurile de tensiune din tabel sunt explicate în articolul despre joasă, medie, înaltă și foarte înaltă tensiune.
Ce cerințe au generatoarele de tip A?
Generatoarele de tip A trebuie să rămână în funcțiune într-un domeniu stabilit de frecvență și să își reducă automat puterea atunci când frecvența crește peste o anumită valoare. Frecvența nominală este de 50 Hz, iar între 49 și 51 Hz funcționarea trebuie să fie nelimitată în timp. În afara acestui interval, regulamentul cere funcționare pentru perioade minime, stabilite pe trepte.
Tot la tipul A se cere o interfață logică prin care producția poate fi oprită în cel mult cinci secunde de la primirea unei comenzi. Cerințele sunt intenționat simple, pentru că în această categorie intră majoritatea instalațiilor mici, inclusiv cele ale prosumatorilor.
Ce se adaugă pentru tipurile B, C și D?
Pentru tipurile B, C și D se adaugă treptat cerințe privind comportamentul la defecte, controlul puterii active și reactive și schimbul de informații cu operatorul de rețea.
- Tipul B: capacitatea de a trece prin goluri de tensiune fără deconectare, posibilitatea de reducere a puterii la comandă de la distanță, cerințe de putere reactivă și transmiterea de date.
- Tipul C: participarea la reglajul frecvenței, creșterea puterii la scăderea frecvenței, urmărirea unor valori de consemn și, la cererea operatorului, funcționare în insulă sau pornire fără sursă externă.
- Tipul D: domenii de tensiune și cerințe de rezistență la defecte mai severe, potrivite rolului acestor unități în stabilitatea întregului sistem.
Cerințele diferă și după tehnologie: generatoarele sincrone clasice și centralele racordate prin invertoare, cum sunt cele eoliene și fotovoltaice, au prevederi separate pentru unele capitole.
Cum se demonstrează conformitatea cu RfG?
Conformitatea cu RfG se demonstrează prin documente tehnice, certificate de echipament și teste, cu o procedură care devine mai detaliată pe măsură ce tipul crește. Pentru instalațiile de tip A este suficient, de regulă, un document de instalare însoțit de certificatele echipamentelor, în special ale invertorului. Pentru unitățile mari, procedura are mai multe etape, de la notificarea pentru punerea sub tensiune până la notificarea finală de funcționare, emisă după teste și simulări.
Ce verifică un investitor înainte de racordare?
- Stabilește tipul unității, pe baza pragurilor naționale și a tensiunii de racordare.
- Cere de la furnizorul echipamentelor certificatele de conformitate cu cerințele aplicabile.
- Verifică în avizul tehnic de racordare cerințele specifice impuse de operator, în contextul descris la regulile de racordare pentru noii producători.
- Planifică testele și documentele finale înainte de data dorită de punere în funcțiune, în paralel cu etapele de autorizare la ANRE.
Interpretarea cerințelor pentru un proiect anume se face împreună cu proiectantul și cu operatorul de rețea, mai ales la unitățile de tip C și D.
