Pentru o centrală care arde gaz sau cărbune, dioxidul de carbon eliberat nu mai este un produs secundar fără cost. Fiecare tonă emisă trebuie acoperită cu un certificat, iar certificatul se cumpără. Această obligație a devenit una dintre cele mai mari poziții din structura de cost a producției pe combustibili fosili, uneori comparabilă cu combustibilul însuși. Cum se ajunge, practic, de la coșul de fum la o factură plătită pentru certificate merită urmărit pas cu pas.
Ce este un certificat și ce anume acoperă
Un certificat dă dreptul de a emite o tonă de dioxid de carbon echivalent într-un an de conformare. Numărul total de certificate puse în circulație este plafonat și scade în timp, ceea ce face ca instrumentul să funcționeze ca o cantitate limitată cu preț liber, nu ca o taxă cu valoare fixată administrativ. Prețul rezultă din tranzacționare și se poate mișca semnificativ de la o lună la alta.
Nu toate instalațiile intră în schemă. Pragurile se aplică pe tip de activitate și pe capacitate termică instalată, iar o centrală mică de cogenerare poate rămâne sub prag în timp ce una similară, dar mai mare, intră. Verificarea încadrării se face în autorizația de emisii de gaze cu efect de seră, document distinct de autorizația de mediu, emis de autoritatea competentă. Modul în care întregul mecanism se propagă în prețul energiei este explicat separat în articolul despre influența schemei ETS asupra prețului energiei electrice.
Cele patru drumuri prin care ajung certificatele la operator
- Licitațiile primare. Statele membre scot la licitație un volum programat, pe o platformă comună, după un calendar publicat în avans. Participarea directă cere admitere ca membru al platformei și îndeplinirea unor cerințe de conformitate, motiv pentru care operatorii mici preferă de regulă altă cale.
- Piața secundară. Certificatele se tranzacționează la vedere și pe contracte cu livrare viitoare, la burse de mărfuri specializate. Aici se formează, de fapt, referința de preț urmărită de toată lumea.
- Intermediari. O bancă sau un broker cumpără în numele operatorului și livrează în contul lui din registru, contra unui comision. Este varianta uzuală pentru instalațiile care nu au trezorerie proprie de mărfuri.
- Alocarea gratuită. Anumite sectoare expuse concurenței internaționale primesc o parte din certificate fără plată, pe baza unor indicatori de referință. Producția de energie electrică pentru vânzare nu beneficiază, în regulă generală, de această alocare, spre deosebire de o parte din producția industrială și de anumite forme de producere a căldurii.
Toate mișcările se înregistrează într-un cont deschis în registrul Uniunii. Fără acest cont, operatorul nu poate primi și nu poate preda certificate, iar deschiderea lui presupune documentație și verificări care durează, așa că nu se lasă pe ultima sută de metri.
Calendarul obligației și presiunea pe fluxul de numerar
Anul de conformare funcționează astfel: emisiile se produc pe parcursul anului calendaristic, se măsoară și se raportează după încheierea lui, un verificator acreditat validează raportul, iar apoi operatorul predă în registru numărul de certificate corespunzător emisiilor verificate. Între momentul emisiei și momentul predării trece, prin urmare, un interval considerabil.
Aici apare capcana. Un operator care nu cumpără treptat, pe parcursul anului, ci lasă totul pentru perioada de predare, se expune integral la evoluția prețului din acel moment și la un vârf de plată concentrat. Practica sănătoasă este achiziția eșalonată, corelată cu producția realizată lună de lună, exact aceeași logică de eșalonare pe care furnizorii o aplică la acoperirea riscului de preț și care este descrisă în articolul despre acoperirea riscului prin hedging.
Cum se traduce în lei pe megawatt-oră
Calculul are trei intrări și o formulă simplă:
- factorul de emisie al combustibilului, exprimat în tone de dioxid de carbon pe unitate de energie a combustibilului;
- randamentul net al instalației, adică cât din energia combustibilului devine energie electrică livrată;
- prețul certificatului la momentul achiziției.
Costul pe megawatt-oră produs este factorul de emisie împărțit la randament și înmulțit cu prețul certificatului. Consecința practică este că două centrale care ard același combustibil au costuri de carbon diferite dacă au randamente diferite: o unitate modernă, cu ciclu combinat, plătește pe megawatt-oră livrat sensibil mai puțin decât una veche. Diferența de randament se transformă direct în avantaj competitiv în ordinea de merit.
Factorii de emisie oficiali sunt publicați în legislația de monitorizare și raportare, randamentul se determină pe instalația proprie, iar prețul certificatelor se schimbă zilnic. Orice cifră finală calculată azi trebuie refăcută cu datele de mâine, așa că nu are sens să memorezi un rezultat, ci formula.
Ce reduce factura, dincolo de cumpărarea de certificate
Pe termen mediu, singura pârghie durabilă este reducerea emisiilor pe unitatea de produs. Opțiunile concrete diferă mult de la caz la caz, dar merg în câteva direcții recunoscute: creșterea randamentului prin retehnologizare, valorificarea căldurii care altfel s-ar pierde, trecerea parțială la combustibili cu factor de emisie mai mic sau captarea dioxidului de carbon la sursă.
Prima direcție are, de obicei, cel mai bun raport între efort și rezultat, iar producția simultană de energie electrică și termică este exemplul clasic: aceleași emisii, două produse vândute, deci mai puține tone pe unitate utilă. Mecanismul și condițiile de eficiență sunt detaliate în articolul despre cogenerarea de înaltă eficiență. Direcția captării rămâne, deocamdată, la scară limitată și cu costuri specifice mari, așa cum arată materialul despre tehnologiile de captare și stocare a carbonului.
Pentru un operator aflat la început, ordinea de lucru rezonabilă este: confirmă încadrarea în schemă cu ajutorul unui consultant de mediu, deschide contul în registru, pune la punct planul de monitorizare acceptat de autoritate, apoi construiește o politică scrisă de achiziție a certificatelor, cu tranșe și limite clare. Sancțiunile pentru nepredarea la termen sunt substanțiale și nu înlocuiesc obligația, care rămâne în picioare, iar interpretarea regulilor aplicabile unei instalații concrete este suficient de tehnică încât să merite verificată cu un specialist în conformare de mediu înainte de prima raportare.
